Medicii din Timișoara refuză să efectueze avorturi la cerere în Săptămâna Mare și de Paști

Medicii din Timișoara refuză să efectueze avorturi la cerere în Săptămâna Mare și de Paști
Publicat: 13/04/2017, 14:32
Actualizat: 13/04/2017, 14:57

Invocând motive religioase, toți cei aproximativ 90 de medici ginecologi din cele două maternități de stat din Timișoara nu fac avorturi la cerere în timpul sărbătorilor legale din an, respectiv înainte de Paști sau de Crăciun. O parte dintre medici nu fac avorturi niciodată.

Directorul Spitalului Județean Timișoara, Marius Craina, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că această practică a medicilor ginecologi de a refuza să realizeze avorturi la cerere în Săptămâna Mare și de Paști este de ani de zile.

„Măcar atât am hotărât și noi că putem face, ca în Săptămâna Mare și de Paști să nu facem avorturi la cerere. Acesta este un obicei pe care l-am introdus în urmă cu câțiva ani de zile, așa ca o minimă măsură și protest față de avorturile la cerere. Consider că avortul la cerere este o metodă legitimă, legală, este un drept al femeii, dar nu trebuie abuzat sub nicio formă de avortul la cerere. Noi trebuie să promovăm mijloacele de contracepție, să învățăm femeile de ce este bine să ne protejăm împotriva obținerii unei sarcini nedorite, să creștem siguranța actului sexual vizavi de starea de graviditate. În toate țările civilizate din lume există avort la cerere, dar numărul de paciente care ajung la această metodă este extrem de mic. La noi, încă se consideră avortul ca metodă de contracepție”, a precizat Marius Craina.

Avorturi la cerere în Săptămâna Mare și în zilele de Paști refuză să facă și cei 47 de ginecologi de la Maternitatea „Odobescu” a Spitalului Municipal Timișoara.

„Medicii ginecologi nu fac avorturi la cerere cu o săptămână înainte de Paști și de Paști la noi în spital. Se efectuează chiuretaje doar acolo unde sunt urgențe sau sarcini oprite din evoluție”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, directorul Spitalului Municipal Timișoara, Olimpia Oprea.

Potrivit reprezentanților Spitalului Municipal Timișoara, 14 din cei 47 de medici ginecologi nu fac avorturi la cerere niciodată.

Din luna martie, numărul avorturilor la cerere efectuate la Maternitatea „Odobescu” a scăzut la jumătate, după ce conducerea unității medicale a dublat prețul pentru o asemenea intervenție.

„A fost o campanie anti-avort, timp de 40 de zile, în fața maternității. Poate că și campania a condus la scăderea numărului de avorturi, plus că am crescut prețul avorturilor la cerere. De la 80 de lei l-am urcat la 150 lei, de la 1 martie. Gratuitate au femeile cu patru copii sau cazurile sociale. Oricum, tot avem unele dintre cele mai mici prețuri. La celelalte spitale de stat, un avort la cerere costă peste 250 lei, iar în clinicile private undeva la 1.000 lei”, a declarat medicul ginecolog Olimpia Oprea, directorul Spitalului Municipal Timișoara.

Anual, în județul Timiș sunt înregistrate circa 1.500 de avorturi la cerere doar în spitalele de stat. În realitate, cifra este mult mai mare, pentru că chiuretajele din cabinetele particulare nu sunt înregistrate.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Putin a dat ordinul ISTORIC. A făcut chiar el anunțul ce a îngrozit planeta: Decizia...
Furtuna Caetano a lovit năprasnic. Nu a mai nins atât din 1956
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună